joi, 30 august 2018

Între Eden şi Infern - Menai Olga

Între Eden şi Infern sunt 160 de pagini, un ceai cu biscuiţi, o nepoată şi o bunică. O poveste despre iubire, trădare şi pierdere. O poveste cu iz vechi despre un cuplu care face dragoste şi nu sex, o trecere în revistă a unor timpuri ale decenţei şi romantismului, ale bunului simţ. Povestea de dragoste dintre bunici depănată necenzurat pentru urechile tinerei nepoate.
În cele 160 de pagini există fraze puternice, lecţii despre viaţă, despre sentimente, despre unul dintre motivele pentru care o femeie îndrăgostită poate înşela. Fiindcă este o poveste nu vă aşteptaţi la analize exhaustive, descrieri detaliate sau psihanaliza stărilor sufleteşti. Căutarea şi întrebările vor rămâne cititorului. Cartea este digerabilă şi poate fi parcursă în câteva ore. Satisface mai multe categorii de vârstă, chiar şi generaţia " status adânc" fiindcă autoarea pictează simplu şi dramatic cu cuvintele. Avem parte şi de truisme, sinceritate şi filosofie cotidiană aşa că vă invit să vă afundaţi în lectură ! Cunoaşte-ţi aceasă poveste!


 "Omul poate fi propriul său călău fără să conştientizeze sau, atunci când o conştientizează este prea târziu. "